Metode specifice de profilaxie a cariei

Profilaxia prin fluor

Fluorul este singurul element mineral unanim corelat cu rezistența la carie a dinților. Fluorul inhibă demineralizarea smalțului și potențează remineralizarea acestuia. Fluorul afectează activitatea metabolică a bacteriilor cariogene. Nivelurile ridicate de fluor din soluții, geluri sau lacuri produc un strat temporar de fluorură de calciu pe suprafața smalțului.

Metode de administrare pe cale locală (topică)

Fluorizarea locală profesională

Se poate realiza cu ajutorul soluțiilor simple de NaF sau SnF, soluțiilor sau gelurilor cu un pH acid, pastelor profilactice cu fluor și lacurilor cu fluor. Dintre soluțiile cu fluor utilizate în fluorizarea profesională locală, se folosesc:

• Fluorura de sodiu 2% – este cea mai uzuală soluție pentru aplicații topice de 2-4 ori pe an.
• Fluorura de staniu – este de 3 ori mai eficientă în scăderea solubilității smalțului comparativ cu soluția de NaF.

Gelurile de fluor utilizate în fluorizarea locală profesională s-au obținut prin adăugarea în soluții a unor agenți de gelificare, cum ar fi metil, hidroximetil celuloză. Se folosesc:

• Gelul de fluorortofosfat – este ușor de utilizat într-un conformator individual, nu provoacă salivație sau senzație de vomă și are proprietăți tixotropice.
• Gelul de fluorură de amină – reduce solubilitatea smalțului și ușurează prin proprietățile lui tensioactive, fixarea de fluor la suprafețele dentare.

Lacurile cu fluor au fost realizate pentru a reduce timpul de aplicare, pentru a simplifica tehnica și pentru a crește timpul de contact al fluorului cu suprafețele dinților. S-a constatat că, aplicate pe o perioadă mai mare de timp și prin aplicări mai frecvente se obține o reducere a incidenței cariei între 30 și 38%, fiind la fel de eficiente ca și soluțiile și gelurile fluorurate. Se folosesc:

• Duraphat – ce conține 2,26% F sub formă de NaF, într-o soluție alcoolică de rășini naturale.
• Elmex Protector – conține aminofluoruri încorporate într-un lac de poliuretan autopolimerizabil.
• Epozylate

Fluorizarea locală personală

Se realizează de către pacient cu ajutorul pastelor de dinți fluorurate și cu aminofluoruri și prin clătiri bucale. Există însă rezerve în ceea ce privește folosirea pastelor de dinți cu conținut ridicat de fluor la copii în cursul mineralizării și maturării smalțului dinților permanenți, în special în zonele fără deficit de fluor în apa potabilă, din cauza posibilității de apariție a fluorozei.

În ceea ce privește clătirile bucale, acestea se realizează cu ajutorul unor:

• soluții de NaF neutrale în concentrații de la 500 ppm la 3 000 ppm;
• soluții acidulate de NaF;
• soluții cu fluoruri de staniu, amoniu, fier, aluminiu.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că se obțin rezultate pozitive cu oricare din aceste combinații. În general se obține o reducere de peste 30% în aplicații zilnice timp de mai mulți ani, însă nu se recomandă la copii sub 5 ani care pot înghiți o cantitate din soluție cu posibilitatea de supradozare a fluorului ingerat.

Metode de administrare pe cale generală (sistemică):

• fluorizarea apei potabile;
• fluorizarea sării de bucătărie;
• fluorizarea diferitelor alimente – lapte, pâine.
• tabletele și soluțiile de fluor.

Sigilarea șanțurilor și fosetelor

Molarii primi prezintă multe fosete și fisuri pe suprafața ocluzală, dar și pe cea vestibulară și orală, care pot fi foarte dificil de curățat. Acestea sunt suprafețele cele mai susceptibile de a dezvolta carii.

Materialele de sigilare se aplică la nivelul șanțurilor și fosetelor pentru a crea o barieră subțire care protejează suprafața sigilată de carie.

Sigilarea șanțurilor și fosetelor s-a impus ca o măsură preventivă începând cu anii ’70, atunci când a fost demonstrată eficacitatea metodei în prevenirea cariilor, iar astăzi ele sunt o componentă a programelor de prevenție în multe țări.

Studiile europene prospective dedicate erupției dinților au arătat că vârsta medie de erupție a molarului prim permanent la fete este între 6-6.3 ani, iar la băieți între 6.3-6.5 ani. Intervalul de erupție al molarului prim permanent este larg, între 5 și 8 ani, ceea ce evidențiază variația individuală considerabilă a momentului de apariție al molarului prim. Durata medie de erupție a fost de aproximativ 15 luni.