Lansare de carte

AU!… MĂ DOARE! NU MĂ DOARE!

Fiecare carte ajunsă între niște coperți are o istorie. Uneori mai vastă, mai profundă, alteori poate fi doar o idee, o poveste. Această cărticică dedicată cu precădere celor mici, are o poveste, deci am să încerc să vă spun cum s-a născut, cum a venit pe lume.

Într-una din zile a venit la cabinetul stomatologic o pacientă de-a mea, dar care nu era o simplă pacientă, ci era o ființă a cărei pană pusă în slujba scrisului o ajuta să pună pe hârtie povești, întâmplări, poezii etc. Din vorbă în vorbă am aflat că ea a scris niște povești cu tematică stomatologică pentru nepoții ei. Acest lucru m-a făcut să-i propun colaborarea și să scoatem la lumină ceea ce doream amândouă, eu ca specialist, ea ca și creator de frumos, dar totul în folosul și pentru frumusețea danturii celor mici. Am combinat în cărticică și sfaturile specialistului și ale artistului. Cu o prefață în care prezint posibilitatea de îngrijire și protejare a molarului de 6 ani, cu poveștile și ilustrațiile doamnei Aurelia Oancă, s-a născut minunea. În coperți galbene cu dințișori triști sau veseli și bineînțeles cu invitația de a fi citită și colorată. Spun colorată, pentru că are și desenele alb-negru, care le dă posibilitatea micuților pacienți și nu numai, să-și arate fiecare talentul artistic.

Deci dragi copii și dragi părinți, sunteți invitați să vă delectați cu minunea noastră galbenă, „AU!… MĂ DOARE! NU MĂ DOARE!”

SIMONA PETRUȚ

Medic stomatolog

Așteptăm cu nerăbdare să vă întâmpinăm la CLINICĂ

Servicii de calitate la prețul corect, cu fețe zâmbitoare și prietenoase, oferindu-vă SOLUȚIA PENTRU UN ZÂMBET PERFECT.

Echipa DENTA – SYM pune preț pe sănătatea dentară, dar mai ales pe prevenție prin instruirea pacienților și recomandarea controalelor periodice. Știm că timpul zboară și nu vă dați seama când a trecut un an de la ultima vizită. De aceea este de ajuns să vă dați acordul și veți fi anunțat când e timpul pentru controlul stomatologic anual.

Solicitare consultație

Completați acest formular iar personalul de la recepție vă va contacta cât de curând posibil, pe una din căile alese de către dumneavoastră.

    Așteptăm cu nerăbdare să vă întâmpinăm la CLINICĂ

    Servicii de calitate la prețul corect, cu fețe zâmbitoare și prietenoase, oferindu-vă SOLUȚIA PENTRU UN ZÂMBET PERFECT.

    Echipa DENTA – SYM pune preț pe sănătatea dentară, dar mai ales pe prevenție prin instruirea pacienților și recomandarea controalelor periodice. Știm că timpul zboară și nu vă dați seama când a trecut un an de la ultima vizită. De aceea este de ajuns să vă dați acordul și veți fi anunțat când e timpul pentru controlul stomatologic anual.

    Solicitare consultație

    Completați acest formular iar personalul de la recepție vă va contacta cât de curând posibil, pe una din căile alese de catre dumneavoastră.