Implantul dentar este un dispozitiv din titan creat pentru a înlocui rădăcina unui dinte lipsă. El se fixează în interiorul osului și va deveni suport pentru viitoarea coroană, proteză fixă sau proteza mobilizabilă. Edentațiile (spațiile fără dinți) pot beneficia de protezare folosind implanturile dentare. Lipsa unui dinte atrage după sine o serie de neplăceri în funcție de localizare. Vorbim astfel despre tulburări estetice, funcționale ( de masticație), psihologice, fonetice dacă ne gândim la lipsa unui dinte frontal, sau de tulburări funcționale, biologice și psihologice dacă ne gândim la lipsa unui dinte din zona laterală. Toate acestea pot fii ușor soluționate prin inserarea implanturilor dentare.
Situațiile în care se indică aplicarea implanturilor dentare
În cazul în care lipsește un singur dinte. Prin aplicarea unui implant dentar evităm șlefuirea dinților vecini spațiului edentat. De asemenea în acest caz igiena este mult mai bună datorită faptului că această variantă va reface arcada dentară asemănător situației ei inițiale. Așadar avantajele sunt maxime atât din punct de vedere biologic( nu sacrificăm dinții vecini) cât și din punct de vedere al igienei ( nu avem un corp de punte destul de dificil de igienizat).
În cazul în care lipsesc mai mulți dinți varianta aplicării implanturilor dentare poate să constituie singura variantă de reabilitare corectă. Dacă dinții rămași au valoare protetică redusă este greșit să îi suprasolicităm încărcându-i cu niște lucrări protetice extinse care vor duce în scurt timp la pierderea lor. Aceste situații sunt cel mai corect soluționate cu ajutorul implanturilor dentare.
În cazul în care lipsesc molarii(măselele) și nu avem stâlp dentar varianta cea mai facilă și biologică este aplicarea implanturilor. În acest sens vom evita lucrările mobilizabile care necesită șlefuirea dinților frontali. Acestea sunt câteva situații care pot fii ușor soluționate prin aplicarea implanturilor dentare.
Situațiile în care se indică aplicarea implanturilor dentare
Cum stabilim dacă avem nevoie de un implant dentar?
În primul rând este nevoie de un consult stomatologic. Medicul stomatolog constată prezența spațiului edentat și indică efectuarea unui computer tomograf. Această investigație expune osul în toate cele 3 dimensiuni și ne permite evaluarea corectă a situației.
Urmează discutarea cazului cu medicul chirurg, care, în urma datelor culese și a informațiilor obținute pe baza computer tomograful va stabili ce tip de implant se recomandă și care sunt exact pașii procedurii.
În ce situație putem să ne aflam?
1 Avem suficient os care va permite aplicarea unui implant dentar fără alte intervenții suplimentare
Acesta este cazul cel mai fericit în care se va realiza doar o singură procedură chirurgicală de inserare (aplicare) a implantului/ implantelor dentare.
În acest caz intervenția are durata minimă de timp și presupune următorii pași:
- incizie, adică tăierea gingiei cu expunerea osului
- pregătirea locașului pentru viitorul implant
- inserarea (aplicarea/înșurubarea) implantului
- sutura (coaserea) gingiei
Toți acești pași se realizează sub anestezie locală, disconfortul fiind minim.
O dată implantul aplicat este nevoie să așteptăm 4-6 luni (în funcție de zona în care a fost aplicat) pentru ca el să se osteointegreze ( pentru a se forma os în jurul lui).
După perioada de osteointegrare, se va realiza descoperirea implantului. Această manoperă se face tot sub anestezie locală, fiind de asemenea nedureroasă și presupune aplicarea unui șurub de vindecare (un șurub care trece prin gingie și permite vindecarea și conformarea gingiei, similar cu situația unui dinte natural). Cu acest șurub se stă aproximativ două săptămâni pentru a favoriza vindecarea gingiei, iar apoi se poate începe protezarea.
- Nu avem suficient os pentru inserarea unui implant dentar și este nevoie de intervenții suplimentare.
În această situație mai puțin fericită, pentru a putea insera implanturile dentare vom avea nevoie de adiție osoasă. Deși aceasta prelungește cu aproximativ 4 – 6 luni tratamentul, este absolut necesară în condițiile unei oferte osoase insuficiente. În clinica noastră se practică variate metode de augmentare osoasa. Mai multe despre adiția osoasă aici.
Doriți să știți dacă aveți nevoie de implant dentar? Vă asteptăm la un consult, sau ne puteți contacta aici.
Etapele realizării unui implant dentar
Inserarea unui implant dentar este un proces complex realizat de medicul stomatolog cu specializare de chirurgie dento-alveolară sau chirurgie oro-maxilo-facială (OMF sau BMF) cu pregătire în implantologie. Pentru că această manoperă chirurgicală să decurgă perfect este necesar ca un anumit protocol terapeutic să fie urmat. Vom detalia aici pașii ce trebuie urmați cât și numărul de ședințe necesare.
CONSULTAȚIA Ședința 1
Consultația are ca scop informarea atât a pacientului cât și a practicianului în legătură cu ce urmează să se realizeze. Aceasta este una dintre etapele fără de care nu putem vorbi de tratamentul cu implant dentar. În aceasta ședință pacientul este informat cu privire la afecțiunile dentare deja existente și se întocmește planul de tratament. Tot aici răspundem tuturor întrebărilor pe care pacientul ni le adresează.
În această ședintă vom efectua și investigațiile radiologice de care avem nevoie: ortopantomografia și CBCT – computer tomograf. Acestea ne vor furniza informații despre tipul și calitatea osului, vom măsura grosimea, înălțimea și densitatea osului. Astfel putem calcula exact tipul de implant, cât și lungimea și grosimea acestuia. De asemenea vom primi informații despre eventualele adiții de os necesare inserării implantului, dacă osul nu este suficient.
Pacientului îi sunt recomandate următoarele analize de sânge care le va efectua până la ședința următoare:
- Hemoleucograma, Glicemia, Calcemia, Colesterolul, Timpul de sângerare, Timpul de coagulare, Acidul uric, Ureea, VSH-ul
IGIENIZAREA Ședința 2
Gura este un mediu plin de bacterii. Implantul dentar este un dispozitiv steril și așa trebuie să rămână. Înainte de inserția implantului dentar se vor realiza următoarele:
- Igienizare profesională (detartraj și periaj)
- Curățarea cariilor dentare care pot duce la infecții
- Curățarea pungilor parodontale
- Extracția dinților și resturilor radiculare irecuperabile
INSERAREA IMPLANTULUI Ședința 3
În această ședința se va insera implantul dentar. Procedura chirurgicală este total nedureroasă și este mai puțin traumatizantă pentru os decât scoaterea unui dinte. Ea se realizează cu instrumentar steril, foarte activ și foarte precis. Experiența ne permite să abordăm de la cazuri simple cum sunt implanturile dentare inserate într-un os generos cantitativ și calitativ până la intervenții complexe în care sunt necesare manopere suplimentare de adiție osoasă.
PERIOADA DE VINDECARE
Etapa de osteointegrare este necesară pentru ca implantul să facă corp comun cu osul în care a fost inserat. Abia după ce implantul dentar fuzionează cu osul maxilar se poate trece la etapa de protezare, adică aplicarea bontului protetic și a coroanei dentare. Această perioadă variază între 3-6 luni în funcție de situația clinică a fiecărui pacient și de zona inserării implantului dentar.
DESCOPEIREA IMPLANTULUI Ședința 4
După perioada de osteointegrare se va face o radiografie pentru a ne asigura că vindecarea a avut loc, se va descoperi implantul și se va aplica un șurub de vindecare, în jurul căruia gingia trebuie să se conformeze timp de 10-15 zile.
AMPRENTAREA Ședința 5
Se va lua amprenta clasică sau digitală, pentru a furniza laboratorului de tehnică dentară informațiile pe baza cărora poate realiza lucrarea dentară. Acum se stabilește tipul de coroană dentară și culoarea.
APLICAREA LUCRĂRII DENTARE Ședința 6 – 7
În functie de tipul lucrării se vor face probe în cabinet și dacă e cazul se mai fac mici modificări în cabinet sau în laboratorul de tehnică dentară pentru ca pacientul să primească o lucrare perfectă.
Înainte și după inserarea implantului
Înainte de intervenție
- Cu o seară înainte de intervenție se face o curățare minuțioasă a gurii. Aici includem periaj pe toate suprafețele dinților, folosirea aței dentare și a apei de gura.
- La indicațiile medicului luați antibioticul recomandat.
- În ziua intervenției, reluați igienizarea amănunțită.
După intervenție
- Nu fumați, beți alcool și nu consumați lactate pentru cel puțin 5 zile
- Puteți consuma lichide imediat.
- Mâncați numai după ce anestezia a trecut complet.
- Urmați recomandările medicului cu privire la medicația prescrisă. Această rețetă în general conține un antibiotic, un antiinflamator și un analgezic.
- Igena este foarte importantă.Curățați gura riguros. Zona cu implantul dentar trebuie și ea curățată.
- Clătiți gura cu apă după fiecare masă. Evitați să clătiți energic.
- Este posibil să apară tumefacția (umflarea) zonei respective. Acest lucru este normal și tinde să dispară după 3-4 zile.
- Țineți comprese cu apă rece și evitați să dormiți pe partea cu operația.
- Dacă apar alte semne sau simptome nu ezitați să ne contactați
Întreținerea implantului dentar
Întreținerea zilnică a implantului
După finalizarea tratamentului cu implanturi dentare ajungeți să experimentați din nou performanțele estetice și funcționale ale dinților naturali. Acești noi dinți trebuie întreținuți corespunzator, deoarece starea de igienă influențează în mod direct sănătatea lor și a țesuturilor din vecinatate.
Implantul dentar substituie cu success dintele natural pierdut din diverse cauze. El trebuie întreținut, protejat și utilizat asemeni unui dinte natural. Lipsa igienei, utilizarea necorespunzatoare sau anumite afecțiuni organice sau deteriorări ale stării generale de sănătate pot scurta semnificativ durata de viață a implantului dentar.
REGULA: Ședința de control și întreținere se va efectua cu rigurozitate, la fiecare 6 luni, pentru a asigura și menține starea de sănătate a țesuturilor periimplantare și pentru a prelungi durata de viață a tratamentului pe implanturi.
Pentru a putea beneficia de un tratament corect, de lungă durată și fără complicații vă sugerăm să tratați perioada de osteointegrare cu răbdare și înțelegere, perioada de acomodare cu atenție și să aveți în permanentă grijă de igiena orală, respectând în același timp recomandările noastre.
Pas cu pas ingrijirea implantului
- Perierea dinților. Periați implantul la fel cum ați peria și dintele natural, complet, inclusiv gingia din jurul lui și spațiul de trecere de la gingie la implant. Dacă aveți realizată o punte, asigurați-vă că ați periat și suprafața de sub corpul de punte. Se recomandă utilizarea unei paste cu particule slab abrazive. De cele mai multe ori va fi nevoie să utilizați două periuțe dentare, una cu fir tare pentru zonele greu accesibile și una moale pentru spațiul gingival din jurul implantului.
- Perierea interdentară: Utilizarea unei periuțe interdentare vă va ajuta să curățați zonele dintre implant și ceilalți dinți sau suprafața de sub corpul de punte (în cazul unei punți dentare). Periuța va fi folosită prin mișcări de împingere și tragere, accentuând prin presiune perierea zonelor laterale ale dinților, implantului sau stâlpilor.
Regula: Periuța interdentară se va folosi întotdeauna fără pastă de dinți.
- Ața dentară: în zonele înguste, greu de curățat inclusiv cu periuța interdentară, se recomandă folosirea aței dentare.
- Apa de gură: Utilizarea unei ape de gură este recomandată, fiind dovedită eficacitatea acesteia în realizarea și menținerea unei stări de igienă corespunzatoare la nivelul aparatului dento-maxilar.
- Irigatorul sau dușul bucal: Este esențial în întreținerea implantului. Se folosește conform indicațiilor producătorului.
Sistemul de stabilizare al danturii MDI
Este proteza cea care te face sa pierzi plăcerile simple ale vieții? Să-ți fie dor să mănânci alimentele tale preferate, cum ar fi friptura sau porumbul? Să-ți fie frică să râzi, să zâmbești sau să vorbești în public? Atunci este timpul să-ți îmbunătățești viața cu MDI sistemul de stabilizare a protezelor. Ce este MDI? Sistemul MDI este alcătuit dintr-un implant din aliaj de titan care acționează ca rădăcină a dintelui și un dispozitiv de retenție care este încorporat în baza protezei. Cum se inseră miniimplanturile MDI? Inserarea a 4 miniimplanturi (necesare pentru stabilizarea protezei inferioare) se face în timpul unei ședințe de 2 ore în clinica noastră folosind anestezia locală. Cu ajutorul ghidurilor chirurgicale realizate dupa CBCT-ul pacientului, folosim o tehnică chirurgicală precisă, controlată, minim invazivă pentru a insera implanturile exact în locul potrivit pentru stabilitatea pe termen lung. În aceeași ședință se rebazează proteza pacientului, finalizându-se astfel tratamentul. Primele cuvinte ale pacienților:
„Nu îmi vine să cred că nu mi se mai desprinde proteza”
”Dar nu a curs nici o picătură de sânge? Nu mă așteptam să fie așa de ușor.”
Terapia prin implantul dentar a reprezentat unul dintre cele mai importante progrese în stomatologie în ultimii 25 de ani. Sute de mii de pacienti cu proteze dentare au experimentat îmbunătățirea imediată a calității vieții și încrederea pe care o aduce stabilitatea protezei pe termen lung. Există mai multe tipuri de implanturi și restaurări. Alegerea depinde de cantitatea de os disponbilă, de starea generală de sănătate a pacientului și bineînteles de opțiunea aleasă.
Minimplanturile dentare au revoluționat stomatologia, prin introducerea unui plan minim invaziv de tratament pentru stabilizarea protezelor dentare.
Aceste implanturi cu diametru mic (de aproximativ 2 mm) permit medicului stomatolog să extindă categoria de pacienți care pot fi tratați.
Sistemul de protezare dentară MDI a fost dezvoltat pentru a oferi o stabilitate mai mare a protezei atunci când:
- Nu puteți suporta procedurile chirurgicale ale implantului convențional
- Nu aveți suficient os pentru a permite inserarea implanturilor de dimensiuni clasice
- Căutați o opțiune cu un cost mai mic decat tratamentul tradițional pe implanturi
Ce este MDI Sistem de stabilizare a danturii?
Sistemul MDI este alcătuit dintr-un implant din aliaj de titan care acționează ca rădăcina dintelui și un dispozitiv de retenție care este încorporat în baza protezei.
Capul implantului este în formă de minge, iar dispozitivul de retenție acționează ca o priza cu un O-ring de cauciuc. O-ring-ul se fixează deasupra capului implantului atunci când proteza este așezată și are rolul de a fixa bine proteza.
Datorită naturii minim invazive a acestei proceduri, perioada de vindecare pentru pacienți este mult mai scurtă decât în cazul implanturilor tradiționale. Protezele sunt inserate (rebazate) în aceeași zi în care sunt inserate mini implanturile dentare MDI.
Dacă ați beneficiat deja de aplicarea minimplanurilor MDI aveți aici mai multe informații despre cum este viața cu minimplanturi.
Așteptăm cu nerăbdare să vă întâmpinăm la CLINICĂ
Servicii de calitate la prețul corect, cu fețe zâmbitoare și prietenoase, oferindu-vă SOLUȚIA PENTRU UN ZÂMBET PERFECT.
Echipa DENTA – SYM pune preț pe sănătatea dentară, dar mai ales pe prevenție prin instruirea pacienților și recomandarea controalelor periodice. Știm că timpul zboară și nu vă dați seama când a trecut un an de la ultima vizită. De aceea este de ajuns să vă dați acordul și veți fi anunțat când e timpul pentru controlul stomatologic anual.
Solicitare consultație
Completați acest formular iar personalul de la recepție vă va contacta cât de curând posibil, pe una din căile alese de către dumneavoastră.
Așteptăm cu nerăbdare să vă întâmpinăm la CLINICĂ
Servicii de calitate la prețul corect, cu fețe zâmbitoare și prietenoase, oferindu-vă SOLUȚIA PENTRU UN ZÂMBET PERFECT.
Echipa DENTA – SYM pune preț pe sănătatea dentară, dar mai ales pe prevenție prin instruirea pacienților și recomandarea controalelor periodice. Știm că timpul zboară și nu vă dați seama când a trecut un an de la ultima vizită. De aceea este de ajuns să vă dați acordul și veți fi anunțat când e timpul pentru controlul stomatologic anual.
Solicitare consultație
Completați acest formular iar personalul de la recepție vă va contacta cât de curând posibil, pe una din căile alese de catre dumneavoastră.